Steaua a pierdut prima manșă a 16-imilor Europa League, scor 0-1 cu Twente, și calificarea în optimile competiției este pusă sub semnul întrebării. Principalii vinovați pentru înfrângerea de joi au fost, în opinia lui Gigi Becali, Tătărușanu, Dănănae și Prepeliță. Liță Dumitru, fosta mare glorie a Stelei, i-a mai adăugat pe listă și pe Brandan și Geraldo. Acesta este convins că Steaua nu mai are nicio șansă la calificare.
„Lumea a venit în număr mare la stadion să vadă o Stea frumoasă, care să-i bucure cu o victorie, dar a avut parte doar de un meci anost și de o înfrângere amară. Ca să câștige, o echipă trebuie să pună probleme, să-și creeze ocazii, ceea ce, dacă facem bilanțul, n-a fost cazul Stelei. În tot meciul, roș-albaștrii n-au expediat decât două șuturi pe poartă.
Jucătorii Stelei n-au valoare. La gol, au greșit și Prepeliță, și Tătărușanu, dar și Brandan sau Geraldo. Olandezii au dat senzația că nici nu se agită prea mult. Pe vremea mea, jucătorii aștia de acum nu meritau să stea nici măcar pe banca de rezerve a Stelei. Atunci, aveam ca „rezerve” numai jucători valoroși, gen Ion Ion sau Aelenei. Ă‚știa ai lui Ilie Stan nu erau buni să ne facă nici ghetele! Steaua nu mai are nici o șansă! Gata, șanse „0” în Europa”, a spus Liță Dumitru în Libertatea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER